marți, 11 octombrie 2016

                   ECHINOX

   Ne-nveninară viaţa confuze generaţii
   De oameni sluţi la suflet şi la chip
   Şi duşi suntem pe-o Arcă-n destinaţii
   C-un naufragiu sigur pe nisip.

   Ne creştem pruncii în bătaia puştii
   Ca nişte biete frunze-n vremi târzii  
   Plutim amorf, încet spre hăul cuştii
   Strivim sub paşi vulgari, melancolii.

   Nici să iubim nu ştim ca altădată,
   Ne scoatem iarăşi viaţa la mezat,
   Visând la zări şi inimi fără pată,
   Adulmecăm un nou destin trucat.

   Aş evada etern, acum la tine-n suflet,
   Acolo m-aş simţi un Demiurg,
   Un elixir aş bea avid, pe val de tunet
   Şi sunet de concert de Brandenburg.

   Ne-nveninară existenţa fariseii
   Ce-şi saltă lacom gena dusă-n van
   Iar noi gregar ne ducem dumnezeii
   Săltând trufaş în trap de cal Bălan…
                                                              I. B.